vineri, 7 august 2015

Mai multa FORTA pentru PERFORMANTA

   Știm deja că în general ca să îți mărești FORTA este necesar să alegi exerciții de bază și să faci între 1 si 6 repetări.
  Daca scopul tău este să  îți mărești Forța ca să ridici cat mai multe kilograme, atunci una din metodele pe care le-ai putea folosi este SISTEMUL 5-4-3.

  Pentru a folosi acest sistem este nevoie să se cunoască 1R.M. personal (Repetare Maximala= greutatea maximă cu care se poate realiza o singura repetare dintr-un anume exercițiu, cu tehnica corecta).
După stabilirea 1 R.M. urmează să periodizăm antrenamentele după cum urmează:
Săptămâna 1: 5 x 3 cu 80% din 1R.M.
Săptămâna 2: 4 x 4 cu 80% din 1R.M.
Săptămâna 3: 3 x 5 cu 80% din 1R.M.
Săptămâna 4: se încearcă stabilirea unei noi R.M.
  Recomand utilizarea acestei tehnici de către persoanele cu experiență, pentru o perioada de 8 săptămâni și folosirea exercițiilor de baza cum ar fi genuflexiuni, îndreptări, împins de la piept.

  Dacă nu ai mai făcut astfel de antrenamente de FORTA vei fi surprins de numărul de kilograme adăugate; creșterile in masa musculara, îmbunătățirea concentrării și a capacitații corpului de a recruta mai multe unități motorii sunt o parte din efectele secundare ale acestui tip de antrenament.


 Spor !